Biserica ,,Duminica Tuturor Sfinților” Hănțești, județul Suceava

Biserica cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” – monument istoric din comuna Hănţeşti – are o vechime ce ajunge la o jumătate de mileniu. Şi această afirmaţie se poate proba, în ciuda faptului că nu se cunosc nici anul construcţiei şi nici ctitorul sau ctitorii acestui sfânt locaş.

Conform tradiţiei locale, această biserică ar fi fost la origine săsească, la fel ca şi originea localităţii. După dispariţia saşilor de pe aceste teritorii, biserica ar fi fost modificată şi redată cultului ortodox, lucru ce s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Această tradiţie a fost consemnată în scris de-a lungul timpului, începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, de către preoţii slujitori din această parohie, precum şi de diferite persoane sau instituţii autorizate:

„Biserica veche a satului, precum şi satul, a fost peste Siret la locul numit „temelie” unde până acum câţiva ani s-a găsit o piatră, care se zice a fi fost pristolul bisericii. De la alungarea saşilor, care se zice că ar fi fost alungaţi de Voievodul Ştefan cel Mare, locuitorii, din cauza vărsăturii Siretului, s-au strămutat cu totul pe locul unde se găseşte astăzi satul, ocupând şi biserica ce a rămas de la saşi şi care se găseşte şi astăzi.

La ce an şi de cine e zidită această biserică nu se ştie. Bătrânii povestesc că şi lor li s-a spus de alţii că această biserică, înainte de a fi românească, a fost a saşilor şi, deci, e făcută de ei. Cum a devenit ortodoxă, unde s-au dus saşii ce locuiau pe aici şi din ce pricină, nimeni nu ne poate spune nimic.

S-a cercetat minuţios spre a afla vreo inscripţie, dar zadarnic, căci nimic nu s-a găsit. E reparată la anul 1822, aprilie 23, şi e posibil ca atunci, cu ocazia reparării, fie din neştiinţă, fie că nu s-a pus preţ pe inscripţiile ce fuseseră, fie chiar dintr-un imbold şovinist, să se fi distrus vechile inscripţiuni cu ocazia acelei reparaţiuni. Posibil să se fi înlăturat orice urmă de biserică neortodoxă cu ocazia trecerii ei în posesiunea noastră ca ortodoxă” scria pr. Măzăreanu la începutul secolului trecut.

Un alt vrednic slujitor la altarul acestei biserici, părintele Nicolae Miron, consemna că „în afară de pisania de lângă uşa pridvorului, aşezată acolo cu ocazia „prifacerii” lui Teodor Silion din 1822, nicio altă inscripţie nu pomeneşte nimic de începuturile acestui sfânt locaş. Tradiţii bătrâneşti povestesc că, în timpuri străvechi, ar fi fost aici o aşezare săsească. Saşii ar fi avut aici şi o mănăstire de-a lor. Însăşi denumirea satului ar veni de la un oarecare Hans. Dispărând saşii, s-a părăsit şi ruinat şi mănăstirea lor. Un voievod sau boier de pe timpuri reface biserica, redând-o cultului ortodox, şi probabil atunci i s-a dat şi hramul «Duminica tuturor Sfinţilor», neştiindu-se cărui sfânt i-a fost închinată biserica sau poate după altă pârjolire, căci şi peste această sfântă biserică au trecut jafurile şi pârjolirile trecutului istoric.”

Aceeaşi tradiţie este consemnată şi de Iconomul Constantin Ciocoiu, fost protopop de Dorohoi la sfârşitul secolului al XIX-lea, care afirmă că „după tradiţie ar fi fost sasască.” „Anuarul Arhiepiscopiei Iaşilor” pe anul 1930 reia aceeaşi idee potrivit căreia: „Biserica parohială din Hănţeşti, comuna Hănţeşti, cu hramul Duminica tuturor Sfinţilor, construită din piatră, vechime necunoscută, în stare mijlocie.” De asemenea, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a recunoscut vechimea şi tradiţia săsească a bisericii, consemnată şi de N. Stoicescu, şi plasează construirea ei în secolul XV, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice 2004, având cod SV-II-m-A-05553.

Biserica suferă o renovare substanţială la începutul secolului al XIX-lea, între anii 1820-1822, când proprietar al moşiei era Teodor Silion Spătarul. Acesta astupă vechea intrare în biserică prin turnul clopotniţei, deschide intrarea prin partea de apus, construieşte în jurul ei pridvorul şi înalţă turnul bisericii cu un etaj, modifică acoperişul bisericii, fiind vizibile influenţele slavone în construcţia cupolelor turnurilor. Vechea intrare prin turnul clopotniţei se poate observa astăzi doar în camera de la parterul acesteia; aici intrarea în pronaos s-a astupat printr-un perete subţire la ieşirea dinspre pronaos, în timp ce în camera clopotniţei aceasta este vizibilă şi astăzi: intrarea are în jurul ei un chenar înflorat format din piatră albă cioplită.

Credem că deschiderea acestei noi intrări s-a făcut spre a se uşura accesul boierului dinspre curtea sa – aflată în partea sudică a bisericii – către biserică. Acest lucru se poate observa şi din prezenţa unei uşi duble în partea sudică a bisericii cu toate că astăzi intrarea în curte şi în biserică se face prin partea de nord, printr-o uşă de mici dimensiuni, modestă. Acelaşi boier înconjoară biserica cu un masiv zid de piatră (prin anii 1825-1826) ce se continua cu un zid ce înconjura curtea sa boierească, dând acesteia alura unei cetăţi medievale. Zidul ce înconjoară biserica se păstrează şi astăzi, fiind refăcut de mai multe ori de-a lungul timpului. Totodată, boierul Silion dă o nouă strălucire bisericii şi în interior: înlocuieşte tot mobilierul bisericii, începând cu catapeteasma lucrată artistic, atât ca pictură, cât şi ca sculptură, continuând cu strana arhierească şi amvonul – minunate opere de artă sculpturală, stranele etc. Tot din acea perioadă se păstrează aproape toate obiectele de cult, icoane, cărţi etc., folosite la serviciul divin.

Încununarea unei jertfe atât de mari nu putea trece fără sfinţirea locaşului şi mulţumire adusă către Bunul Dumnezeu. Acest eveniment este transmis posterităţii în pisania de deasupra intrării sudice: „Acest sfânt locaş în care se prăznuieşte hramul «Duminica tuturor Sfinţilor» s-au prifăcut de dumnealui Spătariul Teodor Silion Viliat 1822 april 3”.

Următorii proprietari ai moşiei, Prinţul Gheorghe Al. Şuţo şi soţia sa, Maria, născută Cantacuzino-Paşcanu, înzestrează biserica, prin anii 1869-1870, cu: „un aer cusut cu fir şi poleit cu aur, cruce de argint poleită cu aur, evanghelie legată în argint şi poleită cu aur, cădelniţă de argint, candele de argint, Sf. Vase de argint poleite cu aur, veşminte şi alte lucruri bisericeşti, care se ridică la aproximativ 400 de galbeni” (Sinodic 1875).

Din punct de vedere arhitectural, biserica are un plan trilobat – sub formă de cruce – cu abside semicirculare la altar şi naos şi cu un turn clopotniţă lipit de corpul bisericii în partea nordică. Prin acest turn se făcea – înainte de reparaţia lui Teodor Silion – intrarea în biserică, masivul turn al clopotniţei – lipit de construcţia bisericii şi care face un singur corp cu ea, îşi înalţă cupola la mai mult de 20 de metri deasupra solului.

Pridvorul bisericii – închis – aşezat în partea de apus a bisericii, a fost clădit între anii 1820-1822, când întreaga biserică s-a „prifăcut de dumnealui Spătariul Teodor Silion”, vornicul de mai târziu.

Din pridvor se intră în incinta bisericii printr-o uşă simplă, dar se coboară o treaptă, nivelul pardoselii din interior fiind mai jos. Această uşă a fost deschisă atunci când s-a construit pridvorul şi când s-a închis vechea intrare. O uşă mică din pronaos deschide un mic coridor de unde, spre stânga se intră în parterul clopotniţei, care serveşte (baptisteriu) pentru botez. Din parterul clopotniţei, spre dreapta, câteva scări duc spre amvon. Tot de aici, pe o scară în spirală, construită din bârne de stejar gros, cu un capăt pe un ax central format din înseşi capetele rotunde ale treptelor, iar celălalt capăt, prins în zidărie, se urcă spre etajul I al clopotniţei, unde se găseşte o cameră cu uşă trainică de stejar şi încuietoare pe dinăuntru, ce adăposteşte astăzi biblioteca şi arhiva parohiei. Scara urcă încă un etaj până în clopotniţa propriu-zisă care, de pe poziţia unde se află şi cu înălţimea ei, domină zările.

Biserica este construită din piatră şi cărămidă, cu ziduri masive, având în dreptul ferestrelor o grosime de 1,5 m. iar acolo unde se arcuiesc absidele fiind cu mult mai groase. Cele patru ferestre ale bisericii sunt relativ mici, cu deschideri mai largi în interior şi la o înălţime de cca. 3 m deasupra pământului. În afară sunt protejate de grilaje de fier lucrate artistic. Bolta bisericii se continuă cu un turn frumos, rotund, având în patru părţi ferestre înguste şi prelungi. În afară, aproape de acoperiş, turnul are un brâu de ocniţe şi alte ornamente decorative, iar sub ocniţele mici alt rând de ocniţe, prelungite până la baza stelată a turnului. Şi în jurul altarului şi naosului, biserica are ocniţe adânci şi lungi până la temelie. Lungimea întregii construcţii este de 25 m, acoperind o suprafaţă de 206 mp, iar până la acoperişul bisericii este o distanţă de 6,69 m.

Pictura bisericii este foarte veche, fiind făcută înainte de restaurarea majoră din timpul lui Teodor Silion din anii 1820-1822. În sprijinul acestei afirmaţii vine faptul că atunci când s-a făcut deschiderea pentru amvon s-a luat capul sfântului pictat pe zid. Prin urmare avem de a face cu o pictură dinainte de 1822, probabil din perioada când acel „voievod sau boier de pe timpuri” a redat biserica cultului ortodox.

Cu ocazia reparaţiei din 1895, peste pictura veche s-a aplicat un strat de tencuială care apoi a fost văruit de mai multe ori cu o culoare albastră. Motivul aplicării acestui strat a fost următorul: vechea pictură fiind degradată s-a acoperit pentru a se picta din nou, mai ales că biserica are pictură veche numai în altar şi naos, restul bisericii nefiind pictat. Dar la acea dată s-a reuşit doar repictarea turnului de pe naos de către pictorul Nicolae Popovici – Pantocratorul şi Sf. Evanghelişti, restul bisericii fiind vopsit cu o culoare albastră care astăzi a devenit neagră, odată cu trecerea timpului. În unele locuri stratul de tencuială aplicat în 1895 a căzut, ieşind la iveală pictura veche.

Reparaţii exterioare s-au mai făcut în anii 1932, 1949, 1985. În ultimul deceniu, prin strădania noastră şi cu ajutorul şi bunăvoinţa credincioşilor, s-a început un program de reparare şi reînfrumuseţare a bisericii: în 2001 s-a înlocuit total tabla de pe acoperişul bisericii, s-a continuat apoi cu refacerea mobilierului din interiorul bisericii (strane, iconostase, uşi, toate artistic lucrate de sculptori iscusiţi din zona Neamţului), achiziţionarea unui număr de 9 icoane mari pentru iconostase, înlocuirea porţii de la intrare, instalarea unui sistem de încălzire centralizată etc.